Tânărul din Sudan, care a căutat democrația și a dat peste RM

Realizat de Alexandru Bîtcă și Alexandru Gurdila.
Publicat în ziarul Jurnal de Chișinău, 2011

El este Loayy, tânărul originar din Sudan. Dacă l-ați fi întâlnit pe stradă, probabil ați fi ghicit că învață la ULIM, sau că este din Africa, dar nu v-ați fi dat seama că deja de mulți ani, el este implicat direct în procesul de educare și culturalizare a cetățenilor noștri.

A venit în Moldova pentru democrație

Loayy a ajuns în Moldova cu mai bine de 10 ani în urmă. Deși s-a născut și a copilărit în Sudan, în anul 1996 a fost nevoit să-și părăsească familia și meleagurile natale din motivul că „acolo nu era democrație”, își începe povestea tânărul sudanez. Atunci a decis să-și încerce norocul în Siria, doar că într-o țară în care libera exprimare a devenit sinonimul prizonieratului politic, democrația nu poate fi nimic mai mult decât ceva tabu. A dat peste același Sudan, doar că un pic mai „colorat” de pseudo-libertate.

După 3 ani petrecuți în Siria, în 1999, Loayy se decide să plece. Un prieten, care învăța peste hotare, îl sfătuiește în privința celei de-a treia destinații, o țară despre care Loayy nu mai auzise până atunci, decât că este „undeva prin Europa”, dar unde „se trăiește bine și este liniște”, după cum i-a fost descrisă tânărului, deja/încă, sirian.

Așa că, în anul '99, Loayy pleacă spre o țară necunoscută, sperând ca de această dată are să găsească democrația și să înceapă o nouă viață într-un nou mileniu – Loayy pleacă spre Moldova.

Străin într-o lume străină

Fără a cunoaște ceva despre Moldova, Loayy a venit aici cu speranța să găsească o societate democrată, liberă... dar, ironia sorții și-a bătut un record personal atunci când, la puțin timp după ce tânărul s-a stabilit în Republica Moldova, comuniștii ne-au îmbrăcat căpăstrul și au încălecat la putere.

Deși, inițial, nu intenționa să rămână pentru mult timp, a început însă să se acomodeze și să se integreze în societate. Cu atât mai mult că în comparație cu Sudanul sau Siria, Moldova părea mult mai liberă, chiar dacă, după cum spune tânărul, imigranților nu li se prea dădea atenție.

La început i-a fost greu să-și găsească de lucru. Chiar dacă era legal în țară, cu azil politic, angajatorii nu aveau încredere în acte valabile doar un an iar apoi înnoite, cu care se legitima Loayy. Un prieten i-a recomandat să încerce la un teatru din Chișinău, unde și lucrează acum. Funcția sa de ajutor de scenograf îi convine, pentru că așa reușește să fie în contact cu actorii, scena, regia, spectatorii, într-un cuvânt – cultura. Pe parcurs i-au fost încredințate și niște roluri mai mici, unul dintre care în vestita piesă „Regele Lear”, unde joacă rolul unui soldat.

Pe lângă serviciul full-time la teatru, este student cu frecvență liberă la ULIM, facultatea de „Inginerie și informatică”.

Cei ce nu cunosc româna: „Să o învețe”

De apreciat este faptul că odată venit în Moldova, dintre cele două limbi vorbite în țară, Loayy a învățat, de sine stătător, româna. Știa că aceasta este limba de stat și tânărul nou-venit era sigur de faptul că „a cunoaște limba unei țări, este o dovadă de stimă față de poporul care te găzduiește”, își amintește Loayy, iar cât despre cei care trăiesc aici de-o viață și nu o cunosc, tânărul spune că soluția este simplă: „Să o învețe”, cu atât mai mult că „vorbirea unei limbi comune are să apropie mai mult oamenii între ei”, este de părere tânărul din Sudan.

Loayy își amintește de o întâmplate care i s-a întipărit bine în minte: Dat fiind faptul că în incinta teatrului se vorbește mai mereu în rusă, Loayy a învățat un pic și din aceasta. Dar mai era acolo un băiat cu care lucra de mult timp. Nimeni din teatru nu ar fi bănuit că acesta știa româna, până în momentul când Loay a început să comunice cu acesta în „limba de stat”. Este o realizare de care se mândrește mult.

O nouă familie, departe de casă

Cunoscut e faptul că toate greutățile cedează în fața celui mai puternic sentiment – iubirea. Loayy s-a îndrăgostit de o moldoveancă, iar partea cea mai frumoasă este că în curând se vor ciocni paharele, se vor servi plăcintele și se va juca o horă în momentul în care tinerii își vor depune jurământul pentru iubire „la bine și la rău” - cuplul și-a pus în gând să se căsătorească.

Loayy zice că religia nu este un impediment, pentru că islamul permite întemeierea unei familii cu o creștină. Singura abatere de la tradiția unei nunți moldovenești va fi faptul că tinerii nu vor avea parte de o cununie deoarece: „Îmi este permis să intru într-o biserică creștină doar cu scopul de a o vizita, nu mai mult, la fel cum un creștin nu va intra într-o moscheie să se roage”, explică viitorul mire.

Părinții nevestei s-au arătat foarte binevoitori față de Loayy, care spune că a primit mult ajutor din partea acestora și, mai ales, a simțit căldura unei familii de care demult nu a mai avut parte. Dar ajutorul s-a limitat doar din partea viitorilor socri și a prietenilor – statul nu s-a prea sinchisit. „Cel puțin nu am primit ajutor de la guvernarea anterioară. Acum așteptăm, pentru că ne dăm seama de criza politică din țară și că sunt probleme mult mai mari”, zice Loayy adăugând că este sigur că lucrurile se vor îndrepta. La moment, locuințe statul nu oferă, alocații financiare nu se dau. Poți primi, însă, cetățenie fără probleme, peste 8 ani. S-au scurs peste 10 ani și Loayy tot imigrant a rămas, dar nu este primul caz când statul nu-și respectă „făgăduința”.

De la venirea sa în Moldova, tânărul sudanez nu a întâmpinat dificultăți în găsirea unei locuințe. Acum stă cu traiul la Centrul de cazare, pentru că salariul său nu-i permite nici măcar o odaie la gazdă, dar și-a pus drept scop să-și cumpere în viitor un „cuibușor” pentru viitoarea sa familie.

Nu te poți integra în societate doar plăcându-ți mămăliga

Tânărului îi place foarte mult Moldova, pe lângă oamenii care, spune Loayy, sunt foarte amabili, îi mai place bucătăria moldovenească, în special mămăliga și zeama de casă. Dar aici a ținut să menționeze că „un om nu se poate considera integrat în societate cunoscând câteva cuvinte în română și să-i placă mămăliga; trebuie să ajungă să simtă vița din jurul său, să se solidarizeze cu moldovenii, să înceapă să gândească și să privească lucrurile ca un moldovean”. Niciun băștinaș n-ar fi spus-o mai bine.

Quod erat demonstrandum

Loayy a aplicat deja pentru cetățenie și așteaptă un rezultat. De 10 ani nu a ieșit din țară și ar vrea foarte mult să se întoarcă în Sudan să-și vadă părinții și frații, cu care au ținut legătura de la distanță. Dar, în timp ce mulți cetățeni își părăsesc patria în căutarea unui trai mai bun, Loayy spune că oricum are să se întoarcă în Moldova pentru că deja s-a obișnuit și este sigur că se poate trăi bine și aici, la urma urmei „greu este peste tot”, spune tânărul și „sunt deja moldovean”, a mai adăugat el cu mândrie.

Aventura tânărului care a căutat democrația și care ne-a demonstrat că în Moldova se poate trăi bine, pentru că „greu este peste tot”, ne-a arătat că uneori, Moldova este iubită mai mult de către cei veniți decât de „copiii” ei. Vorba ceea: Quod erat demonstrandum*, Moldova este locuibilă.