Aventurile unui refugiat politic – între dictatură și democrație

Realizat de Alexandru Bîtcă și Alexandru Gurdila. 
Publicat în ziarul Jurnal de Chișinău, 2011

Elcheh Mohammed, originar din Sudan, și-a părăsit țara de mai bine de 20 de ani. Din tinerețe își dorea mult să călătorească, să cunoască alți oameni, alte culturi. Visul i s-a împlinit în cel mai neașteptat mod – a ajuns refugiat politic.

Am făcut cunoștință cu Mohammed în cafeneaua universității ULIM, unde își savura cafeaua în compania altor trei colegi, și ei, la rândul lor, din Sudan. Ne-au oferit bucuroși un loc la masă în „biroul” lor, cum le plăcea să numească localul.

S-au scurs deja 10 ani de când Elcheh a ajuns în Republica Moldova. Acum este student și totodată profesor, și-a întemeiat o familie, iar viața pare să decurgă bine în realitatea moldovenească, plină de micile ei probleme și bucurii. Dar acesta este doar finalul... hai să-l numim „acceptabil”, al întregului lanț de evenimente care i-au conferit statutul de refugiat politic.

Totul a început în anul 1989, când Sudanul a fost zguduit de o lovitură de stat care a ridicat armata la conducerea țării. Situația se anunța a fi una gravă, așa cum în spatele tulburărilor din societate se aflau fundamentaliștii islamici, care au instaurat o dictatură axată pe aplicarea legilor Sharia, care presupuneau pedepse precum amputarea membrelor sau chiar moartea prin spânzurătoare.

Tânărul Mohammed, fiind activist al unei organizații ce opta pentru democrație, adică împotriva statului, își punea în pericol atât familia, cât și propria viață. În acele timpuri, oricine se împotrivea guvernării risca să viziteze așa-numitele „Case Fantomă”, unde oamenii erau torturați și acolo li se pierdea urma. Asta era libertatea în Sudan, ca sexul în URSS – cu gura închisă și departe de ochii statului. Așadar, la îndemnul tatălui său, Elcheh aplică pentru o bursă de studii și, în anul 1990, pleacă în România.

Aici, în încercarea de a arăta lumii adevărul despre situația oamenilor din Sudan, Mohammed, împreună cu alți compatrioți ai săi, intră în conflict cu Ambasada Sudanului la București. Situația s-a agravat când în urma unui protest tinerii au intrat în sediul Ambasadei și refuzau să iasă.

(...) oricine se împotrivea guvernării risca să viziteze așa-numitele „Case Fantomă”

Guvernul sudanez, lovit în orgoliul său de stat autoritar, a decis să sisteze toate finanțările bursierilor. Fără susținere și o sursă financiară stabilă, viața în România era foarte scumpă. Cunoscând bine limba română și cultura acestei țări, singurul loc în care Elcheh ar fi putut pleca era Republica Moldova.

La amintirea primilor ani petrecuți în Moldova, bărbatul schițează un zâmbet trist. Era sfârșitul anilor '90 când Elcheh a coborât din autocar și s-a simțit cercetat îndelung de către trecători. Pentru ei, el era încă un străin, care ar fi venit în țară să facă business sau să-i sucească mințile vreunei fetișcane și să ne lase flăcăii „cu ce-a mai rămas”. Bărbatul ne spune că s-a ciocnit în mai multe rânduri de prejudecățile oamenilor de aici, dar până atunci mai este.

Elcheh avea studii incomplete în medicină, dar dat fiind faptul că în Chișinău universitățile obligau studenții străini să achite o taxă considerabil mai mare, se punea problema găsirii unui loc de muncă. Inițial se angajase la o firmă internațională în domeniul agriculturii. Lucrul consta în plantarea unui hibrid de floarea-soarelui, recolta fiind predestinată exportului. Aici a activat 3 ani, perioadă în care Mohammed, împreună cu mulți alți studenți străini, au înaintat nenumărate cereri către Înalt Comisariatul ONU pentru Refugiați, care a semnat, într-un final, un acord cu ULIM, conform căruia studenții străini beneficiau de aceeași taxă ca și cei moldoveni. Se ivi un moment prielnic și Mohammed s-a înscris la facultatea de Psihologie și Relații Sociale. În prezent este masterand și, totodată, profesor de limbă arabă. Elcheh spune că predarea limbii natale este un proiect pilot dar, ca orice lucru „exotic”, se bucură de atenția tinerilor moldoveni, iar solicitările continuă să crească.

Moldova i-a devenit „casă” în adevăratul sens al cuvântului atunci când a întâlnit-o pe cea care avea să-i devină soție și mama fiului său de patru anișori. Dacă tot scriam mai sus despre prejudecățile moldovenilor, socrii lui Elcheh priveau sceptic relația fiicei lor cu un bărbat de culoare. Mohammed se grăbește să ne explice că nu era vorba de o confruntare pe motiv rasial, doar că pentru ei era ceva nou și straniu. Au avut loc multe discuții și polemici în jurul relației celor doi îndrăgostiți, dar toate argumentele părinților au dispărut atunci când au aflat că fata lor a rămas însărcinată. Cu timpul, relația dintre Mohammed și părinții fetei s-a îmbunătățit, iar Elcheh locuiește până în prezent în casa acestora, într-o suburbie a Chișinăului.

Mohammed își amintește că a fost întâmpinat de noii vecini destul de rece. Asta până când a fost invitatul unei emisiuni TV cu tematica refugiaților din Moldova. Mare i-a fost mirarea când printre cei care au telefonat în direct au fost vecini de-ai săi, care au ținut să menționeze că-l cunosc personal și că este un bun gospodar și o persoană cumsecade. De atunci, spune Mohammed, distanța dintre ei a rămas în trecut.

Deja de zece ani s-a stabilit în Republica Moldova și de peste 20 de ani nu și-a mai văzut țara de origine. Dacă ar fi să se întoarcă în Sudan, ar fi în pericol din cauza trecutului său de activist și ar risca să înfrunte securitatea sudaneză. Și-ar asuma riscul doar intrând în țară ca cetățean moldovean. Dar chiar și așa, puțini sunt cei care-l așteaptă pe meleagurile natale – părinții săi s-au stins din viață, iar frații s-au refugiat în SUA sau Arabia Saudită, doar doi dintre ei fiind acum în Sudan.

Elcheh este o persoană foarte optimistă. Crescând într-o țară în care dictatura este ca la ea acasă, Republica Moldova i se pare un adevărat colț de libertate, unde este democrație, pe care o vede ca pe o mică rază de lumină, care scoate la iveală toate punctele murdare din societate. Mohammed este sigur că înlăturând aceste punctișoare, raza va crește și abia atunci vom simți ce este adevărata democrație.

*Cu sprijinul Societății Pentru Refugiați